07.01.2022
La ce sa fii atent cand gatesti carne de pui! Mancarea gustoasa se poate transforma intr-una periculoasa

Dupa o perioada in care friptura de porc, sarmalele, salata boeuf si cozonacul au fost pe mesele tuturor, revenirea la alimentatia echilibrata este cheia pentru mentinerea siluetei. Daca ai reintrodus in meniul tau carnea de pui, trebuie sa fii atenta cum o pregatesti, pentru a nu-ti pune in pericol sanatatea!

Carnea de pui este una dintre cele mai recomandate carnuri in perioadele de dieta, dar si in general, mai ales pieptul de pui, deoarece este slab din punct de vedere caloric, gustos si satios. Exista o multime de retete cu carne de pui pe care le poti incerca, mai ales dupa o perioada in care carnurile rosii si preparatele cu zahar sau cu maioneza au fost pe mesele noastre.

De obicei, carnea de pui este optiunea multora pentru o cina usoara, insa specialistii trag un semnal de alarma si avertizeaza ca puiul poate fi mai periculos decat carnea rosie, in unele situatii. Secretul sta, mai ales, in modul de preparare!

Arpacasul, „regele“ cerealelor: beneficii, intrebuintari, retete: „La fel ca alte cereale integrale, contine antinutrienti - compusi naturali sau sintetici care interfereaza cu absorbtia nutrimentelor in organism”

Centrele pentru Controlul si Prevenirea Bolilor (CDC) avertizeaza ca te poti imbolnavi daca vei consuma carne de pui cruda si contaminata. Se estimeaza ca milioane de americani se imbolnavesc din cauza faptului ca multe preparate sunt contaminate cu bacterii, precum Salmonella sau Campylobacter. Daca nu este tinuta in conditii optime, carnea de pui poate fi si ea contaminata, de aceea trebuie sa fii foarte atenta la locul din care o cumperi, dar si la modul in care o prepari.

Secretul pentru a consuma un pui sanatos, in primul rand, este sa il cumperi din magazine autorizate, in care carnea a stat la temperaturi reci. Asigura-te ca magazinul din care cumperi este unul de la care multi oameni isi fac cumparaturile, deoarece asa te poti asigura ca stocul cu carne este mereu aprovizionat, iar carnea este proaspata.

Dieta longevitatii: Cum gatesti legumele pentru un plus de efect antiinflamator

Cum te feresti acasa de contaminare?

In al doilea rand, este important ca odata ce ai ajuns cu carnea in bucatarie, sa nu speli puiul! Cand speli carnea, te poti gandi ca vei indeparta toti microbii, insa rezultatul are efect opus. Apa poate sa raspandeasca bacteriile pe maini, pe suprafetele din bucatarie sau pe alte alimente. Un studiu din 2019 al Departamentului de Agricultura al SUA (USDA) a constatat ca 60% dintre persoanele care spala carnea, aveau bacterii in chiuveta, dupa ce au clatit puiul sau curcanul. Si mai ingrijorator este ca 14% dintre ei aveau bacterii in chiuvete, chiar si dupa ce au incercat sa o curete.

Pentru a fi sigura ca vei fi ferita de contaminare, gateste puiul suficient de bine, la temperaturi inalte, deoarece temperaturile ridicate vor distruge bacteriile. Totodata, este important sa igienizezi zona in care pregatesti puiul, pentru a te asigura ca toate bacteriile au disparut din bucataria ta.

Articole din aceeasi categorie