03.05.2021
Cinci beneficii pentru sanatate ale capsunelor - vedetele lunii mai

Parfumate, rosii, carnoase, dulci si zemoase - capsunele sunt unele dintre cele mai apreciate si consumate fructe din sezonul cald. Nu doar ca sunt extrem de gustoase, dar sunt si foarte sanatoase si potrivite pentru includerea in salate, piureuri, inghetate, spume si budinci sau alte preparate.

O suta de grame de capsune contin doar 30 de calorii si furnizeaza, in principal, zaharuri simple (fructoza). Totodata, capsunele sunt bogate in apa (90,5 g la 100 g de fruct) si fibre.

1. Capsunele sunt hidratante. Avand o cantitate ridicata de apa, acestea sunt printre cele mai hidratante alimente. Sunt recomandate in zilele calduroase pentru reimprospatarea organismului, dar si pentru contracararea pierderilor de lichide. In plus, sunt o optiune excelenta pentru sportivi, deoarece contin minerale esentiale, care promoveaza echilibrul electrolitic al organismului.

2. Previn bolile cardiovasculare. Capsunele contin antocianina, un antioxidant care favorizeaza dilatarea arterelor, ajutand la reducerea hipertensiunii arteriale. Consumul de capsune, de doua sau trei ori pe saptamana, poate reduce riscul de infarct miocardic si accident vascular cerebral. In acelasi timp, acestea reduc nivelul colesterolului si al trigliceridelor.

3. Imbunatatesc starea de spirit. Capsunele contin substante precum vitamina B1, cunoscute si sub denumirea de „nutrienti ai dispozitiei”, care ajuta la combaterea iritabilitatii si a tristetii. Aceasta vitamina este asimilata de sistemul nervos, care este stimulat si creste astfel productia de hormoni asociati cu buna dispozitie.

4. Protejeaza vederea. Aceste fructe au un nivel ridicat de pigmenti, cum ar fi luteina si zeaxantina, doua carotenoide care protejeaza, in special, sanatatea ochilor si prin urmare, vederea. Acesti antioxidanti, impreuna cu vitamina C, creeaza un filtru impotriva razelor UV ale soarelui. Astfel, scade riscul de cataracta sau de degenerare maculara. Vitamina C este un nutrient esential, care mentine corneea si retina sanatoase, reducand daunele cauzate de inaintarea in varsta.

5. Imbunatatesc sanatatea pielii. Compozitia nutritiva bogata si continutul ridicat de apa fac din aceste fructe aliati excelenti pentru mentinerea pielii frumoase si sanatoase. In plus, un consum regulat de capsune promoveaza eliminarea toxinelor care accelereaza procesul de imbatranire si reduce modificarile nivelului pH-ului pielii. Capsunele sunt de ajutor la prepararea mastilor sau a cremelor pentru exfoliere, albire si hidratare a pielii.

Profita din plin de capsune in lunile mai si iunie, sunt delcioase dar si sanatoase!

Citeste si :  Aroma de copturi in gospodaria Ninei Florea din Durlesti! Vezi o reteta extraordinara de cozonac si pasca traditionala - VIDEO

Sursa foto: Google.com

Articole din aceeasi categorie