Ciresele sunt fructele care se combina armonios cu diferite aluaturi pentru prajituri. Pe langa gust si aspect placut, acestea ofera deserturilor si un plus de umiditate, ca si cand ar fi usor insiropate.
Iar iaurtul adaugat in aluat, ofera acestuia o textura densa si cremoasa. Asadar, o combinatie de ingrediente perfecte pentru un desert delicios, dar si racoros. Urmareste mai jos lista completa de ingrediente si pasii necesari pentru a prepara si tu un desert delicios si spectaculos cu cirese.
Prajitura cu cirese si iaurt – Ingrediente
Ingredientele sunt calculate pentru o forma patrata de copt cu latura de 20 cm.
- 4 oua
- 125 gr zahar
- coaja razuita de la o lamaie
- 150 gr iaurt cremos
- 150 ml ulei
- 250 gr faina
- 5 gr praf de copt
- un praf sare
- 250 gr cirese, fara samburi
- zahar pudra cu aroma de vanilie, pentru decor
- putin ulei si faina pentru tapetat tava.
Reteta de prajitura cu cirese si iaurt – Mod de preparare
Incepe cu pregatirea cireselor pe care le speli bine si le pui intr-o sita la scurs. Dupa scurgere, le indepartezi samburii si le pui din nou in sita pana cand pregatesti aluatul cu iaurt.
Cum prepari aluatul cu iaurt pentru prajituri cu fructe
Mai intai, porneste cuptorul la 180 de grade Celsius pentru a avea timp sa se incalzeasca. Astfel vei reduce din timpul de coacere al prajiturii.
Pune iaurtul intr-o sita deasa pentru a mai elimina din lichid si a ramane cremos.
Sparge ouale in bolul mixerului si adauga un praf de sare si zaharul peste ele. Porneste mixerul si amesteca-le pana cand obtii o compozitie spumoasa si deschisa la culoare. Poti folosi si un tel pentru a amesteca ingredientele.
Adauga uleiul si coaja de lamaie razuita fin, apoi adauga iaurtul cremos. Omogenizeaza bine compozitia si indeparteaza mixerul. Amesteca faina cu praful de copt si trece-le impreuna printr-o sita. Adauga-le treptat in compozitie, in timp ce amesteci usor cu o spatula. Nu mai folosi mixerul pentru a nu se lasa compozitia.
Unge interiorul formei de copt cu ulei si tapeteaza-l cu putina faina, atat la baza cat si pe peretii laterali. Intinde compozitia pentru prajitura cu cirese si iaurt in ea. Niveleaz-o uniform la suprafata si presara ciresele scurse deasupra ei. Apasa-le usor cu o spatula, sa patrunda putin in aluat. Pune tava in cuptorul incalzit si coace prajitura cu iaurt si fructe pentru 30-55 de minute, la 180 de grade Celsius
Pentru un plus de culoare si aspect placut, prajitura se decoreaza cu frunze de menta si cirese feliate / Profimedia Images
Poti apela si la testul cu scobitoarea in ultimele 5-6 minute, pentru a fi sigura ca prajitura este bine coapta. Extragi tava usor din cuptor si introduci scobitoare la jumatatea prajiturii. Daca scobitoarea nu se lipeste de degete cand o treci printre acestea, prajitura este coapta. Lasa prajitura sa se raceasca in forma de copt.
Apoi poti presara zahar pudra cu aroma de vanilie deasupra ei, o portionezi frumos si o savurezi cu pofta alaturi de cei dragi. O poti decora cu frunze de menta si bucati de cirese.
Spor la preparat si pofta buna la savurat!