Ingrediente:
- 2 oase de vită;
- 500 grame rasol vită;
- sare si piper;
- 1 linguriță semințe chimen;
- 1 linguriță piper boabe;
- 1 lingură ulei;
- 2 morcovi, cubulețe;
- 1 ceapă roșie, tocată;
- 1/2 țelină, cubulețe;
- 1 păstârnac, cubulețe;
- 1 rădăcină pătrunjel, cubulețe;
- 2 cartofi, cubulețe;
- linguriță boia;
- 1 linguriță cimbru;
- 1 linguriță chimen măcinat;
- 2 foi de dafin;
- 1 legătură pătrunjel;
- 250 grame mazăre congelată;
- 200 ml suc de roșii
- gălbenuș, smântână, suc de lămâie (opțional).

Mod de preparare:
Pune la fiert oasele și rasolul de vită într-o cratiță și acoperă-le cu apă. Condimenteaza cu sare, semințe chimen și piper boabe. Fierbe vita timp de 15 minute, apoi înlătură spuma folosind o spumieră. Acoperă oala cu un capac și las-o la fiert încă 30 de minute. Scoate oasele și carnea de vită pe o farfurie. Ia carnea de pe oase și de pe rasol, apoi toacă-o mărunt. Dă supa de vită printr-o spumieră și las-o să se răcească într-un bol. Încinge uleiul într-o tigaie la foc mediu și călește morcovii timp de 3-4 minute. Toarnă supa de vită în cratiță și pune-o la fiert. Adaugă carnea de vită, morcovii, ceapa și legumele tăiate cubulețe. Condimentează cu boia, cimbru, chimen, piper și foi de dafin. Adaugă pătrunjelul, iar dacă vrei o cantitate mai mare de ciorbă, poți adăuga mai multă apă. Fierbe ciorba cu capac timp de 20 de minute. La final, pune mazărea, sucul de roșii, amestecă și mai dă ciorba în fiert încă 5 minute. Opțional, o poti drege cu un amestec de gălbenuș de ou, smântână și suc de lămâie.
Pofta buna!
