11.06.2021
Iti place branza feta? Iata cate calorii are, beneficii pentru sanatate si contraindicatii

Branza Feta este una dintre cele mai vechi branzeturi din lume, cunoscuta pentru aroma sa bogata si gustul usor acru. Desi branza feta este „emblema” grecilor, in ultimii ani este consumata tot mai des si de romani. Este o branza obtinuta dintr-un amestec de lapte de oaie si capra si contine numeroase substante nutritive. Cu toate acestea, are un continut destul de ridicat de sare si grasimi, motiv pentru care trebuie consumata cu moderatie.

Branza feta – valori nutritionale

O portie de 30 de grame de branza tip feta contine aproximativ 80 de calorii, in comparatie cu peste 110 calorii cat contine aceeasi cantitate de branza cheddar sau parmezan. De asemenea, contine:

4 grame proteine;

6 grame grasimi;

2 grame carbohidrati;

316 miligrame sare.

Feta este o sursa importanta de vitamine si minerale: calciu, fosfor, seleniu, zinc, magneziu, fier, vitamina A, B2, B5, B6, B12, K.

Beneficiile consumului de branza feta

Datorita substantelor nutritive continute, branza tip feta este un aliment cu numeroase beneficii. Dar, cu toate acestea, continutul ridicat de sodiu din branza feta poate provoca diverse complicatii in cazul persoanelor cu anumite afectiuni medicale. Consumata cu masura, branza feta are urmatoarele beneficii pentru sanatate:

Buna pentru oase

Feta contine mai mult calciu decat multe alte branzeturi. Acest mineral este important pentru sanatatea oaselor si a dintilor. Totodata, este o sursa buna de fosfor, un alt mineral care ajuta la remineralizarea osoasa si prevenirea osteoporozei.

Indicata in cura de slabire

Feta contine un acid gras cunoscut sub numele de acid linoleic conjugat. Studiile au aratat ca aceasta substanta poate ajuta la reducerea grasimii corporale. Dar alte studii releva faptul ca acelasi compus poate creste nivelul colesterolului, deci inca mai sunt necesare cercetari suplimentare in acest sens.

Ajuta digestia

Alimentele fermentate precum branza de tip feta contin probiotice, care sustin imunitatea si buna functionare a tranzitului intestinal. De asemenea, probioticele pot ameliora diareea si constipatia, simptome asociate atat cu sindromul de intestin iritabil, cat si cu boala inflamatorie intestinala. In acelasi timp, probioticele protejeaza tractul intestinal de actiunea nociva a unor bacterii periculoase, precum E. coli sau Salmonella.

Scade riscul de diabet

Cercetatorii au descoperit ca proteinele si calciul din branza tip feta pot ajuta la reglarea glicemiei, reducand astfel riscul de aparitie a  diabetului zaharat.

Branza feta – contraindicatii

Acest tip de branza contine destul de mult sodiu (sare), motiv pentru care persoanele cu tensiunea crescuta, boli renale, alte afectiuni ale inimii sau accident vascular cerebral ar trebui sa o evite sau sa o consume cu moderatie. De asemenea, persoanele cu intoleranta la lactoza trebuie sa stie ca acest tip de branza are un continut mai ridicat de lactoza si poate agrava simptomele. Sortimentele de branza tip feta care contin lapte nepasteurizat trebuie evitate de gravide, deoarece pot contine Listeria monocytogenes, o bacterie foarte periculoasa pentru fat. Feta contine, de asemenea, tiramina, o substanta asociata cu cresteri ale tensiunii arteriale, palpitatii cardiace si dureri de cap severe la persoanele care iau medicamente pentru depresie.

Asadar, branza feta este un aliment sanatos, bogat in vitamine si minerale, dar trebuie consumata cu precautie de cei cu boli de inima, renale sau gravide. 

Citeste si :  Anastasia Fotachi se mandreste cu o mama gospodina. Iata ce a pregatit aceasta si cat de bine arata - FOTO
Articole din aceeasi categorie