16.04.2020

Ce spune Organizatia Mondiala a Sanatatii despre consumul de alcool in perioada pandemiei

O suta de grame de tuica nu este leacul pentru orice virus. Consumul de alcool dauneaza sanatatii in general, contribuie direct la cresterea cazurilor de violenta si mareste riscul de accidente si vatamare.

Ce spune Organizatia Mondiala a Sanatatii despre consumul de alcool in perioada pandemiei
In timpul perioadelor de carantina la nivelul mai multor state ale lumii cauzate de pandemia COVID-19, Organizatia Mondiala a Sanatatii reaminteste oamenilor ca bauturile alcoolice si consumul acestora slabesc sistemul imunitar al organismului, induc comportamente de risc si violenta si accentueaza sau determina aparitia unor probleme nervoase. OMS precizeaza faptul ca alcoolul NU protejeaza oamenii de COVID-19.
Avand ca scop indrumarea si clarificarea unor aspecte legate de infectia cu noul tip de coronavirus, OMS si colaboratorii sai au intocmit un raport intitulat „Consumul de alcool si COVID-19: tot ce trebuie sa stiti”.
- Frica si dezinformarea au dus la aparitia unor mituri ce sustin ca bauturile cu un procent mare de alcool ar putea ucide virusul COVID-19. Nimic mai fals.
- Consumul oricarui tip de bautura alcoolica poate dauna sanatatii. O substanta cu un continut ridicat de alcool etilic sau asa-numitul etanol, mai ales daca acest compus organic din clasa alcoolilor este contrafacut si a fost inlocuit cu metanol, odata ce a fost ingerat, devine extrem de toxic pentru organism si poate avea consecinte grave pentru sanatate, iar in unele situatii poate duce chiar la deces.
- Consumul de alcool este asociat multor boli si tulburari mentale, afectiuni ce pot slabi organismul care devine astfel vulnerabil in fata virusului COVID-19.
- Consumul de bauturi alcoolice ataca sistemul imunitar si creste riscul aparitiei unor probleme de sanatate. Asadar, oamenii ar trebui sa reduca la minim consumul de bauturi alcoolice in general, dar mai ales in timpul acestei pandemii provocate de COVID-19.


Citeste si : Legatura dintre alcool si cresterea in greutate
Sursa foto: Google.com