Alimentatia fortelor armate a devenit o prioritate in timpul razboaielor, dupa ce numerosi soldati au murit de foame la Valley Forge, iar lucrurile nu au fost diferite in Primul Razboi Mondial. „Care este statutul cel mai de dorit, fizic si mental pentru armata noastra?”, s-a intrebat nutritionistul John R. Murlin in 1918. Raspunsul, a spus el, a fost: „barbati cu masa musculara” si cu „spirit de lupta”. Asta insemna mancare de calitate, bogata in proteine si substante nutritive hranitoare si energizante.
Meniul soldatilor intr-o zi obisnuita de lupta
In Primul Razboi Mondial, scrie Murlin, stiinta nutritionala emergenta devenea o prioritate in armata. O divizie alimentara nou formata a Biroului de Chirurgie Generala a detasat 65 de ofiteri si 50 de barbati inrolati, pentru a inspecta alimentele din tabara, din punct de vedere nutritiv. Scopul era sa imbunatateasca prepararea si servirea alimentelor si pentru a reduce risipa. O zi obisnuita, nota Murlin, poate include, la micul dejun, fulgi de ovaz, carnati de porc, cartofi prajiti, paine si unt si cafea. La pranz era friptura de vita, cartofi la cuptor, paine si unt, budinca de cereale si cafea. La cina, putea fi tocana de vita, paine cu malai, prune uscate si ceai. In meniu, in functie de nevoi, se serveau si placinte cu carne tocata, ciuperci, mancare cu legume de pui, capsule de supa.
In urma evaluarilor, Murlin si colegii sai au aflat ca barbatii din taberele de antrenament americane consumau intre 2.300 si 3.428 de calorii pe zi, diferenta constand in consumul de prajituri si placinte dulci.
Spre deosebire de aliati si adversari, americanii ofereau soldatilor cantitati mai mari de carne, chiar daca era un potential marit de alterare a carnii si costuri mari de transport. Aveau nevoie de proteine sa le dea forta pentru a infrunta adversarii si sa reziste cat mai mult in batalii.