Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) publica lunar propriul indice al pretului la alimente. In acest raport sunt masurate cresterile sau scaderile de preturi inregistrate la un cos de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne si zahar. In iulie, indexul pretului la alimente a crescut la 94,2 puncte, de la 93,1 puncte luna precedenta.

„La fel ca in iunie, cresterea preturilor la uleiuri vegetale, lactate si zahar a compensat pretul mai redus la carne, pe fondul valorii constante a indicelui pretului cerealelor”, se arata in comunicatul FAO.
Potrivit raportului Organizatiei Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura preturile la uleiuri vegetale s-au majorat cu 7,6% in luna iulie, ajungand astfel la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni. Preturile la lactate au crescut cu 3,5%, iar cele la zahar cu 1,4%.
